Panica in oras

Se intampla acum

Spania îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini începând din luna iulie

Spania nu îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini mai devreme de luna iulie, a anunţat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite agenţia DPA. ''Începând din iulie primirea turiştilor străini va fi reluată, în condiţii stricte de siguranţă'' pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, a precizat premierul socialist spaniol într-un discurs. ''Vom asigura ca turiştii să nu fie expuşi vreunui risc şi de asemenea ca ei să nu reprezinte un risc pentru noi'', a adăugat el. Prin acest anunţ premierul spaniol a zădărnicit speranţele pentru o deschidere mai rapidă a sezonului turistic în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 şi care în timpul acesteia şi-a transformat numeroase hoteluri în spitale. Italia, ţară care a fost un alt focar de coronavirus, a anunţat recent că-şi va deschide graniţele pentru turiştii străini începând din 3 iunie.AGERPRES/(AS – editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)