Panica in oras

Se intampla acum

VIDEO Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen, adică pe 6 decembrie.     "Mâine va fi ultima zi în care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile parlamentare. Aceasta înseamnă că intrăm în linie dreaptă pentru scrutinul care va avea loc pe 6 decembrie, dată care a fost stabilită deja de câteva luni. Vreau să fie de la bun început clar pentru toată lumea, pentru că am observat că unii politicieni propagă cu insistenţă ideea că cineva ţine cu orice preţ la organizarea alegerilor, în ciuda situaţiei epidemiologice actuale, şi că acestea se pot amâna. Nimic mai fals! Alegerile parlamentare sunt esenţiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opţiune democratică validă, care să ne permită să avem un nou Legislativ reprezentativ şi legitimat prin votul cetăţenilor. Alegerile parlamentare nu trebuie amânate pentru ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit şi cu mai multe şanse peste câteva luni. Alegerile trebuie să aibă loc la termen!", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă. El a subliniat faptul că este absolut fundamental să existe o nouă majoritate parlamentară solidă şi un Guvern susţinut de această majoritate în implementarea tuturor reformelor absolut necesare dezvoltării României. Şeful statului a afirmat că actuala majoritate pesedistă este una ilegitimă, care "nu mai reflectă de o bună bucată de timp voinţa reală a românilor". "Ce a făcut această majoritate toxică şi nereprezentativă din martie, de când ne confruntăm cu această epidemie? A pus umărul la rezolvarea acestei crize sanitare, aşa cum ar fi fost firesc? Nu, dimpotrivă! Actuala majoritate a întârziat şi chiar a blocat o serie de măsuri de combatere a pandemiei şi a adoptat legi populiste care ar putea arunca România în cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani", a spus Iohannis. El a indicat că actuala situaţie epidemiologică este îngrijorătoare, dar că aceasta nu se va încheia până în martie anul viitor. "Pandemia nu va lua sfârşit nici în ianuarie, nici în februarie sau martie anul viitor, aşa cum fals lasă să se înţeleagă cei care susţin amânarea alegerilor. Mecanismele democratice ale funcţionării unui stat nu trebuie blocate. Un lucru este cert – mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. După această dată, dacă nu ar avea loc alegeri, parlamentarii nu mai pot vota decât legi simple, nu şi legi organice, care sunt extrem de importante. Vă daţi seama că ar fi catastrofal pentru România, într-o perioadă care se anunţă a fi foarte grea, să nu avem un Parlament funcţional", a spus Iohannis. El a punctat că, în contextul crizei sanitare, trebuie să făcut tot posibilul ca România să nu rămână fără un Legislativ cu puteri depline. Preşedintele Iohannis a ţinut să precizeze că alegerile locale au avut loc în condiţii de siguranţă sanitară sporite, iar autorităţile au organizat foarte bine ziua votului, fiind luate toate măsurile pentru reducerea la minimum a pericolului de infectare cu noul coronavirus. "Avem, aşadar, experienţa acestui scrutin, care ne permite să corectăm erorile inerente şi să îmbunătăţim organizarea votului pentru alegerile parlamentare. Procesul de votare nu presupune probleme majore, în schimb, campania electorală care îl precede implică o atenţie sporită, multă prudenţă şi necesitatea respectării stricte a tuturor regulilor de desfăşurare. Au fost stabilite deja o serie de reglementări mai stricte pentru campania electorală, gândite tocmai pentru a limita semnificativ expunerea participanţilor riscului contaminării", a afirmat Iohannis. Şeful statului le-a recomandat candidaţilor la parlamentare să îşi promoveze proiectele în mediul online. "Le recomand, aşadar, candidaţilor să se orienteze mai degrabă spre aceste canale alternative, în locul clasicelor metode din uşă în uşă. Este evident că nu mai poate fi vorba în acest an de mari adunări populare, de mitinguri de susţinere şi solicit autorităţilor responsabile să fie mult mai vigilente în a nu permite sub nicio formă încălcarea regulilor în vigoare. Orice abatere va trebui aspru şi rapid sancţionată. Sunt convins că, dacă se respectă cu stricteţe toate normele sanitare prevăzute, vom putea avea o viaţă democratică activă, chiar şi în aceste condiţii cu totul speciale, generate de pandemie", a conchis Iohannis. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)    Citeşte şi:   * VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă la ora 18,00