Panica in oras

Se intampla acum

Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea lui Cîţu candidat la funcţia de prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul prin care îl desemnează pe Florin Cîţu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, informează Administraţia Prezidenţială. Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)   Citeşte şi:   VIDEO Florin Cîţu – desemnat premier   VIDEO Cîţu: Voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă şi de lungă durată   Florin-Vasile Cîţu, propus pentru funcţia de prim-ministru (fişă biografică)   Decretul de desemnare a lui Florin Cîţu candidat la funcţia de prim-ministru – publicat în Monitorul Oficial