Panica in oras

Se intampla acum

Vlad Voiculescu, după începerea campaniei de vaccinare: Momentul este unul de speranţă; trebuie să fim în continuare precauţi

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, duminică, după începerea campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, că acest moment este unul "de speranţă", însă a atras atenţia că trebuie să fim în continuare precauţi în următoarele şase luni. Vlad Voiculescu a asistat duminică la vaccinarea primei persoane din România, Mihaela Anghel, o asistentă medicală de la Institutul Matei Balş din Capitală. "Momentul este unul important, este unul de speranţă şi este unul care ar trebui să ne arate că putem învinge acest virus. Dar trebuie să fim în continuare precauţi pentru următoarele şase luni. Personalul din spitale va fi în continuare în prima linie şi va trebui să lupte pentru pacienţi. Este esenţial să continuăm să fim precauţi", a declarat Voiculescu. Întrebat dacă populaţia a fost informată despre posibile reacţii adverse după administrarea vaccinului, Vlad Voiculescu a spus: "Trebuie spus că în fiecare centru există o cameră separată cu tot ceea ce este necesar pentru a se interveni. Pentru orice produs farmaceutic există această posibilitate teoretică, dar există în fiecare centru ceea ce trebuie pentru a se preveni orice agravare a oricărei reacţii adverse. Astăzi, începe vaccinarea în 10 spitale. Procesul este relativ simplu, încăperile sunt aproape la fel peste tot, facilităţile sunt aceleaşi, personalul este pregătit. Este un simplu vaccin (…) În momentul acesta suntem în plan. Avem toate centrele pregătite, avem toată logistica pregătită (…) Nu există niciun fel de întârziere în acest moment". Campania de vaccinare anti-COVID a demarat duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus. Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au intrat în România vineri, pe cale terestră, prin Vama Nădlac 2, iar sâmbătă acestea au ajuns la centrul principal de stocare – Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti, de unde au fost distribuite în ţară. Potrivit GCS, dozele de vaccin din prima tranşă – cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare – au fost alocate în funcţie de necesarul solicitat de fiecare dintre cele 10 spitale. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)   Citiţi şi:   LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început    Coronavirus: În Europa începe "Ziua V", startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19   VIDEO Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România   Coronavirus: Primele doze din vaccinul Pfizer/BioNTech anti-COVID-19 au început să ajungă în mai multe ţări europene