Panica in oras

Se intampla acum

#postBrexit Liderii UE vor semna miercuri acordul comercial cu Regatul Unit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, vor semna miercuri, la ora 09.30 (08.30 GMT) acordul post-Brexit încheiat cu Londra, a anunţat marţi, pe Twitter, o purtătoare de cuvânt a executivului european, relatează AFP şi dpa.   Tomorrow 9:30 CET, President @vonderleyen and @eucopresident will sign the EU-UK Trade and Cooperation Agreement. Important moment.The text of the draft agreement below: https://t.co/UCfQyUKV8i— Dana Spinant (@DanaSpinant) December 29, 2020   Cele 27 de state membre au deschis marţi calea către aplicarea provizorie a acordului de la 1 ianuarie. Într-o aşa-numită procedură scrisă, niciunul dintre ambasadorii UE nu a obiectat la aplicarea provizorie a acordului, ceea ce face posibilă semnarea acordului de către liderii UE. Aplicarea provizorie a acordului încheiat pe ultima sută de metri de Londra şi UE este necesară întrucât Parlamentul European nu şi-a dat încă unda verde, urmând să facă acest lucru la începutul anului viitor. Foto: (c) European Union / EPA  Documentele ce vor fi semnate de către preşedinta CE şi preşedintele Consiliului European vor fi transportate apoi de Forţele aeriene regale britanice la Londra, unde premierul Boris Johnson îşi va pune la rândul său semnătura. În acest timp, la Londra, un influent grup de susţinători ai Brexitului din interiorul Partidului Conservator i-au oferit un sprijin nesperat lui Johnson prin anunţul că sprijină acordul lui cu UE. Într-o declaraţie publicată marţi seară, ei afirmă că acordul ''protejează suveranitatea Regatului Unit ca subiect de drept şi respectă deplin normele tratatelor internaţionale între entităţi suverane''. La 24 decembrie, Boris Johnson şi Ursula von der Leyen au anunţat convenirea unui acord privind relaţiile viitoare între Londra şi UE, cu o săptămână înainte ca britanicii să părăsească piaţa unică europeană. Parlamentarii britanici se vor reuni miercuri, 31 decembrie, prin videoconferinţă, pentru a dezbate acordul privind relaţiile comerciale viitoare cu UE şi pentru a-l supune la vot. Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a afirmat că le va transmite colegilor săi de partid să voteze pentru acord, pentru a fi siguri că documentul devine lege înaintea expirării perioadei de tranziţie, la 31 decembrie. Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie. Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, schimburile comerciale între UE şi Londra ar fi fost guvernate de la 1 ianuarie 2021 de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce ar fi însemnat introducerea de taxe vamale şi cote, cu riscul unui nou şoc pentru economiile deja fragilizate de criza sanitară cauzată de COVID-19. Principalele puncte de divergenţă care au împiedicat luni de zile ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit au fost regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)    Citeşte şi:   * #postBrexit/Premierul britanic Boris Johnson susţine că acordul comercial este un nou punct de pornire pentru relaţia cu UE    * #postBrexit Regatul Unit şi UE au publicat textul integral al acordului comercial