Panica in oras

Se intampla acum

Coronavirus: Brisbane ridică lockdown-ul, în absenţa unor noi cazuri de contaminare cu tulpina britanică

Al treilea oraş ca mărime din Australia, Brisbane, a ridicat luni restricţiile decretate după descoperirea unui prim caz al mutaţiei britanice a coronavirusului, niciun nou caz de COVID-19 nemaifiind înregistrat, relatează AFP. Mai mult de două milioane de locuitori din aglomeraţia Brisbane au fost în lockdown pentru trei zile, la o decizie de vineri seară a autorităţilor, după confirmarea contaminării unui angajat al unui hotel găzduind persoane plasate în carantină cu mutaţia foarte infecţioasă a coronavirusului descoperită în Marea Britanie.     Foto: (c) DANNY CASEY/EPA   Premierul statului australian Queensland, Annastacia Palaszczuk, a declarat că lockdown-ul va fi ridicat luni la orele 18.00 (08.00 GMT). Zeci de mii de teste au fost efectuate şi niciun caz de transmitere a coronavirusului nu a fost detectat în oraş. "Dorim să ne asigurăm că am acţionat rapid, am acţionat cu forţă şi în mod decisiv", a explicat ea, ţinând să adauge că lockdown-ul nu a fost "cu siguranţă o reacţie excesivă".     Foto: (c) DANNY CASEY/EPA   Portul măştii va rămâne obligatoriu până la 22 ianuarie în interior şi în transportul public, în timp ce restaurantele şi barurile vor fi supuse unor noi restricţii legate de numărul de clienţi. La jumătatea lui decembrie, britanicii au semnalat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii existenţa acestei tulpini mult mai contagioase decât cea detectată până atunci în Australia. În Australia, primul caz de contaminare cu mutaţia britanică a coronavirusului a determinat autorităţile să reducă numărul sosirilor din străinătate. Până în prezent, Australia a înregistrat peste 28.600 de cazuri de COVID-19 şi 909 decese, pentru o populaţie de circa 25 de milioane de locuitori. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)