Panica in oras

Se intampla acum

Membrii Guvernului se vaccinează, miercuri, cu a doua doză de ser împotriva COVID-19

Membrii Guvernului vor primi, miercuri, doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19, începând cu ora 9,00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar "Dr. Carol Davila" , potrivit unui anunţ al Executivului. Pe 20 ianuarie, membrii Cabinetului Cîţu s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-COVID. Premierul Florin Cîţu a primit a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, sâmbăta trecută, tot la centrul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila". "Trebuie să facem şi al doilea vaccin, pentru că fără al doilea vaccin tot ceea ce am făcut până acum, toate eforturile noastre au fost degeaba. Este important să ne vaccinăm, în primul rând, şi am văzut că este interes pentru vaccin, dar este mult mai important să venim şi la rapel", a afirmat atunci Cîţu. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)