Panica in oras

Se intampla acum

VIDEO SUA: Joe Biden anunţă crearea unui grup de lucru la Pentagon privind China

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat miercuri crearea unui grup de lucru la Pentagon pentru a elabora strategia de adoptat în faţa Chinei, pe care Statele Unite o consideră adversarul său strategic numărul unu, transmite AFP.   "Grupul de lucru va lucra rapid pentru a ne permite să decidem o direcţie fermă cu privire la chestiunile în legătură de China", a declarat Joe Biden în cursul primei sale vizite la Pentagon. "Acest lucru va necesita un efort al întregului guvern, o cooperare între cele două partide în Congres şi alianţe şi parteneriate puternice", a adăugat liderul de la Casa Albă. "Acesta este modul în care vom putea răspunde provocărilor ridicate de China", a mai spus el. Alcătuit din 15 consilieri civili şi militari, grupul, care va avea la dispoziţie patru luni pentru a prezenta recomandările sale secretarului Apărării, Lloyd Austin, va fi prezidat de un fost consilier diplomatic al lui Joe Biden, specializat în China, Ely Ratner. Obiectivul este de a stabili postura militară necesară în Oceanul Pacific pentru a contracara ambiţiile teritoriale ale Beijingului, de a dezvolta cooperarea cu aliaţii, dar şi de a determina tipul de relaţii pe care Statele Unite doresc să le aibă cu armata chineză sau chiar ce tipuri de armă trebuie dezvoltate. Noul guvern american a trimis deja mai multe avertismente Beijingului legate de expansionismul său în Marea Chinei. Joe Biden i-a reamintit, astfel, luna trecută, premierului japonez Yoshihide Suga "angajamentul de neclintit" al Statelor Unite de a proteja Japonia, inclusiv arhipelagul nelocuit Senkaku, numit Diaoyu în chineză şi revendicat de Beijing. Noul şef al Pentagonului, Lloyd Austin, a declarat că China este "cea mai dificilă şi mai complexă problemă" a Statelor Unite, întrucât Washingtonul doreşte să descurajeze Beijingul din punct de vedere militar, dar să coopereze economic cu China. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)