Panica in oras

Se intampla acum

‘O haită de sfinţi’, regia Vlad Zamfirescu – în avanpremieră, sâmbătă, la Teatrul Nottara

Spectacolul "O haită de sfinţi", de Neil LaBute, în regia lui Vlad Zamfirescu, va fi prezentat, sâmbătă, în avanpremieră, la Sala "George Constantin" a Teatrului Nottara. Textul spune o poveste puternică, despre forţa vieţii şi a morţii, despre păcate, despre o societate în derivă, în care e din ce în ce mai greu să-ţi găseşti locul, potrivit sinopsisului oferit de organizatori. Regizorul Vlad Zamfirescu a afirmat că titlul spectacolului este chiar unul dintre subtitlurile piesei "Bash" a lui Neil LaBute şi a povestit că acest titlu l-ar fi dorit chiar şi autorul piesei la momentul când a scris-o.   "Este un text al lui Neil LaBute, un autor deja consacrat în România. Noi ne-am dorit să-i schimbăm titlul. Acesta era 'Bash – o trilogie contemporană" şi unul din subtitluri era 'O haită de sfinţi'. Mie mi s-a părut mult mai potrivit pentru România, mi s-a părut că sună mult mai bine. 'O haită de sfinţi' are o încrengătură cu întregul şi atunci – asta ca amuzament – am rugat să i se scrie lui LaBute şi să-l întrebe dacă este de acord cu schimbarea. El a răspuns 'Fabulos! 'O haită de sfinţi' este titlul iniţial al piesei mele dar atunci când am dat piesa eram tânăr şi agentul meua spus că ar fi bine să schimbăm în 'Bash'', şi el a acceptat, dar gândul lui iniţial a fost să se cheme 'O haită de sfinţi', ceea ce mi s-a părut fabulos că ne-am întâlnit aşa în intenţii", a povestit, pentru AGERPRES, Vlad Zamfirescu. Din distribuţie fac parte actorii Şerban Gomoi, Dan Bordeianu / Rareş Andrici, Laura Vasiliu / Diana Roman, Cerasela Iosifescu / Luminiţa Erga. Regizorul a spus că şi-a dorit să aibă o distribuţie dublă pentru acest spectacol deoarece a vrut să implice "cât mai multă lume". El a men'ionat că spectacolul este gândit "pentru a funcţiona în ambele variante, atât în online, cât şi pe scenă cu spectatori în sală". Bilete pot fi achiziţionate de pe site-ul nottara.ro sau de la agenţia teatrului. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)