Panica in oras

Se intampla acum

Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele Klaus Iohannis, la Reşedinţa Patriarhală. Potrivit Agenţiei de Presă Basilica a Patriarhiei Române, nu s-au oferit detalii publice despre discuţiile purtate. "A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituţii importante ale societăţii româneşti pe temele actuale ale acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, conform sursei citate. Bănescu nu a luat parte la întâlnire. "Preşedintele însuşi nu a făcut nicio declaraţie în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituţional, ci şi pe cel interpersonal al acestei întâniri", a afirmat Vasile Bănescu. Patriarhul şi preşedintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European "Coudenhove-Kalergi", mai informează Basilica. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)