Panica in oras

Se intampla acum

Ioan Niculae a revenit în România; a fost preluat de poliţişti pentru a fi dus în penitenciar

Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a ajuns, vineri, în România cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Otopeni, urmând a fi preluat de poliţişti pentru a fi dus în penitenciar în urma condamnării definitive la 5 ani de închisoare cu executare. Poliţia Română a emis joi un mandat de urmărire naţională pe numele lui Ioan Niculae, după ce nu a fost găsit la domiciliul din Zimnicea, el aflându-se în Italia pentru efectuarea unui tratament medical. Joi, patronul grupului Interagro a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pedeapsă mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)