Panica in oras

Se intampla acum

În lumea modei/Irina Schrotter: Trebuie răbdare, flexibilitate, soluţii pentru a reuşi să rezistăm; online-ul – colacul de salvare

Designerul Irina Schrotter a dezvăluit, pentru AGERPRES, care au fost provocările pe care le-a întâmpinat în pandemie şi cum a trebuit să se reinventeze pentru a face faţă perioadei cu restricţii.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală  Indiferent de timpurile trăite, creativitatea nu cunoaşte limite, aşa că Irina Schrotter a reuşit să lanseze o nouă linie de haine, iar anul acesta va organiza la Iaşi un festival al industriilor creative – Romanian Creative Week -, pentru a da un semnal că viaţa merge mai departe.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală "Pentru noi provocarea a fost, evident, cea de a fi sănătoşi. La început nu am înţeles noi ca toată lumea ceea ce urmează şi am respectat indicaţiile date de autorităţi. Eu, prin firmele mele, am atât activitate de lohn, exportând majoritar în Italia, dar am şi producţia brandului propriu care avea pieţe de desfacere şi în străinătate. Eu exportam în ţări de pe patru continente şi România. Ca impact, instantaneu au căzut toate comenzile pe care le aveam pentru sezonul primăvară – vară pentru export. Toate au fost anulate. Am rămas practic fără munca depusă în peste 20 de ani de activitate, de târguri şi evenimente, de construit un brand care să funcţioneze pe mai multe pieţe'', a arătat designerul.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală Din punctul de vedere al brandului personal, a trebuit să ne repoziţionăm, a continuat Irina Schrotter.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală ''Norocul nostru era că eram deja prezenţi în online de puţin timp, de vreun an de zile, şi am putut să ne concentrăm pe această zonă. Am investit foarte mult în imagine, în comunicare pe zona de online. Asta s-a întâmplat în special din luna mai 2020, când mi-a venit o idee şi mi-am spus: 'De ce au nevoie femeile în momentul ăsta? Au nevoie de ţinute în casă'. Şi atunci am lansat linia Homebody pe care am promovat-o masiv şi mi-a crescut cifra de afaceri în online de la o lună la alta, cu 400%. Practic, din punct de vedere al brandului meu, online-ul a fost colacul de salvare. Sigur, nu acoperă pierderile pe care le-am suferit pe pieţele externe, căderea magazinelor din offline nu o acoperă, dar deviza în perioada aceasta, pentru cei din industria textilă, este să supravieţuim. Nu se mai gândeşte nimeni la profit sau la alte lucruri. Să supravieţuim, să reuşim să ne plătim oamenii, să ajungem cu toţii la finalul acestei pandemii, iar atunci să stăm să vedem cum s-au modificat comportamentele de consum şi ce anume a schimbat această pandemie. În zona noastră de fashion, de modă, nu în producţia de masă, există o teorie care spune că o femeie, odată ce a coborât de pe tocuri şi a purtat un pantof sport chiar şi ziua, se urcă foarte greu înapoi pe tocuri. Din punctul meu de vedere, asta înseamnă că impactul va fi important pe zona casual şi smart. Nu cred că femeile vor renunţa foarte uşor la pantoful sport, la încălţămintea comodă, ceea ce va amprenta puternic colecţiile care apar deja şi vor apărea în colecţiile următoare", ne-a spus Irina Schrotter. Dacă în zona de fashion Irina Schrotter a trebuit să îşi adapteze colecţiile, în ceea ce priveşte lohn-ul aceasta admite că a avut norocul să lucreze pentru un client care face parte dintre "câştigătorii" pandemiei.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală "Din punctul de vedere al lohn-ului, avem noroc că lucrăm pentru un brand foarte mare, care e un brand de lux apreciat la nivel mondial şi care face produse foarte mult pentru outdoor. E o segmentare. Depinde ce client ai. Dacă ai norocul să ai un client care face parte dintre 'câştigătorii' pandemiei, din punct de vedere economic, supravieţuieşti. Dacă nu, trebuie să găseşti soluţii alternative, eventual să pui lacăt pe uşă o perioadă şi să aştepţi vremuri mai bune, cu speranţa că îţi vei recupera o parte dintre colaboratori şi să o iei de la capăt. În zona noastră de modă, de fashion, ştiu, din păcate, designeri care mi-au povestit că s-au întors pe vremea când terminaseră facultatea. Deci, trebuiau să o ia de la zero. Practic, au pierdut tot ceea ce au construit, în special cei care aveau preponderent piaţă de desfacere externă", a povestit Irina Schrotter. Dacă discutăm despre design vestimentar, din cauza pandemiei s-au pierdut pieţele de desfacere externă, iar asta reprezintă un foarte mare stres pentru cei care activează în domeniu, precizează aceasta.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală "Ştim cu toţii că toată lumea în pandemie a stat pe reţelele de socializare pentru că era singurul contact rapid şi real pe care puteai să îl ai cu ceilalţi. Şi atunci, pentru noi cei care studiem tot ceea ce înseamnă street style, tot ce înseamnă tendinţe promovate de influenceri, de oameni obişnuiţi, pentru mine inspiraţia acolo a fost. M-am uitat să văd ce fac femeile, ce fac doamnele, la ce se uită, ce caută. De aici mi-a venit ideea acestei noi linii Homebody, definiţia ei fiind femeia să se simtă bine în casă şi să poată să iasă aşa cum e îmbrăcată la un supermarket sau să bea o cafea cu o prietenă sau să meargă în vizită la cineva fără să trebuiască să se schimbe. Până la urmă intraserăm cu toţii într-o asemenea rutină încât să trebuiască să te gândeşti că este complicat să te îmbraci să ieşi în oraş, la o adică pentru ce să ieşi pentru că nu te mai întâlneai cu nimeni. Eu am observat o schimbare mare în preferinţele consumatoarelor şi m-am adaptat la ea. Sigur, a trecut aproape un an, între timp aproape toate firmele, toţi designerii fac lucrul acesta. Aş putea spune că toate firmele s-au adaptat şi au creat colecţii pe nişa aceasta, pe nişa de stat în casă, pe leisure, pe confortabilitate, dar totuşi să ne simţim şi bine pentru că suntem femei şi nu vrem să ne uităm în oglindă şi să ne privim aşa cum ne degradăm. Pentru femei e important să se simtă bine, să zâmbească, să spună: 'chiar dacă stau în casă de o săptămână, de o lună sau două, totuşi rezist'. Sunt momente grele pe care le trecem cu toţii. Cred că fiecare industrie a făcut eforturi să sesizeze preferinţele consumatorilor, să se adapteze, şi, de ce nu, noi, cei din zona modei, să le facem o bucurie, să le aducem zâmbetul pe buze, să le renaştem speranţa. Cam asta e tema echipei mele care lucrează la colecţii şi cu care ne gândim cum să creăm colecţiile următoare", a punctat Irina Schrotter. Aceasta a recunoscut că în perioada pandemiei a fost nevoie de răbdare, flexibilitate şi găsirea rapidă de soluţii pentru a rezista pe piaţă.   Foto: (c) Irina Schrotter / Arhivă personală "În pandemie cel mai greu moment e un moment continuu, pentru că încheiem ziua cu o strategie stabilită şi, fără nicio exagerare, se întâmplă foarte des să ne începem ziua călcând pe o 'grenadă', metaforic vorbind. Se schimbă complet datele problemei, ne vin informaţii noi ori de la clienţii noştri externi, ori de la magazine, ori din online că s-a întâmplat ceva şi atunci ne întrebăm ce nu a fost bine, ce nu am făcut bine. E o perioadă de stres major continuu. Nu aş putea spune că a fost un moment mai complicat. Aş putea spune că trăim în altă perioadă, în alt secol în care informaţiile sunt instant, când ai de unde să te informezi, dacă vrei să te informezi. Nu aş putea spune că a fost vreun moment de panică. Nu. Dar a fost evident că se schimbă lumea, că se schimbă paradigma în care trăim şi lucrăm cu toţii, şi că trebuie răbdare, flexibilitate, soluţii pentru a reuşi să rezistăm. Cam asta este. Eu în continuare simt că este foarte greu'', a subliniat ea.   ​​​​​​​ Foto: (c) Irina Schrotter ​​​​​​​/ Arhivă personală Aceasta acuză o lipsă a dialogului cu autorităţile centrale. ''Din punct de vedere politic, Guvernul a reacţionat foarte repede, a venit cu măsuri care a sprijinit industria, economia, asta este indiscutabil şi toată lumea o recunoaşte, (…) dar încă suntem în aşteptarea banilor promişi prin măsurile M2. Banii pentru capitalul de lucru au fost achitaţi la două mii şi ceva de firme, dar restul de 16.000 de firme care au aplicat nu mai au nicio informaţie, nu mai ştiu ce se întâmplă. Acesta este un stres foarte mare şi dă dovadă de neseriozitate alarmantă pentru mediul de afaceri felul în care sunt tratate problemele noastre. Sigur, noi simţim că sunt lucruri pe care Guvernul ar fi putut să le facă mai bine. Cel mai tare ne plângem de o lipsă a dialogului. Ăsta e un exerciţiu pe care guvernanţii ar trebui să-l facă în permanenţă. Noi nu simţim, din păcate, lucrul acesta. Este o bilă neagră pentru Guvern şi cei care administrează statul român. Probabil că sunt tineri şi abia intraţi la butoanele statului român şi mai au nevoie de timp, dar pentru economie fiecare zi care trece fără ca guvernanţii să îşi respecte promisiunile făcute e foarte grea şi foarte stresantă", mai spune Schrotter. Foto: (c) Irina Schrotter ​​​​​​​/ Arhivă personală În ciuda dificultăţilor, Irina Schrotter este optimistă şi îşi doreşte ca în vară să aducă în atenţia publicului un nou concept hibrid, un festival al industriilor creative.   Foto: (c) Irina Schrotter ​​​​​​​/ Arhivă personală "Anul acesta, proiectul la care lucrează atât echipa mea, cât şi toţi cei din zona industriilor creative este Romanian Creative Week, un eveniment pe care îl aveam programat anul trecut în mai, l-am reprogramat anul acesta la Iaşi, în perioada 2 – 6 iunie, un eveniment care urmează Romanian Fashion Week, un eveniment consacrat al Iaşiului, pe care l-am făcut timp de 12 ediţii la Iaşi şi pe care l-am gândit pe ideea fashion all friends tocmai cu scopul de a semnala faptul că am intrat într-o nouă etapă, o etapă în care inovaţia şi creativitatea sunt cele care pot face diferenţa. Ne-am gândit că un eveniment hibrid de acest gen ar fi bine-venit pentru oraşul nostru, pentru judeţ, pentru tinerii din ţară şi din regiune. Evenimentul se va desfăşura atât offline cât şi online, bineînţeles, respectând regulile comunicate de instituţiile statului. Organizăm acest eveniment pentru a da un semnal că viaţa merge mai departe, că suntem creativi şi flexibili şi reuşim să ne adaptăm şi unor situaţii foarte dificile şi foarte delicate pentru care nimeni nu este vinovat, dar cărora le putem face faţă. Credem că industriile creative sunt cele care pot face diferenţa în orice economie. Toţi cei din grupul de iniţiativă am decis că acesta e momentul cel mai bun şi trebuie să mergem mai departe", a mai afirmat Irina Schrotter. AGERPRES/(A – autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)