Panica in oras

Se intampla acum

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: 3.969 de persoane, testate pozitiv după prima doză de vaccin; măsurile de prevenţie – importante

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că 3.969 de persoane au fost testate pozitiv după administrarea primei doze de vaccin, iar 446 de persoane au avut test pozitiv după rapel. Şeful campaniei de vaccinare a atras atenţia asupra importanţei respectării măsurilor de prevenţie atât înainte, cât şi după vaccinare, "pentru a obţine beneficii maximale", în condiţiile în care este necesar un interval de timp până la obţinerea de anticorpi.   "După prima doză, în perioada 27 decembrie 2020 – 21 februarie 2021, aproximativ 3.969 de persoane, reprezentând 0,49% din numărul persoanelor vaccinate cu prima doză, au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. (…) Mediana timpului scurs de la momentul vaccinării până la momentul la care a fost depistată această infecţie a fost de şapte zile, ceea ce înseamnă că persoanele respective au fost diagnosticate în intervalul de timp în care nu a apărut nivelul de anticorpi la un titru protector şi, de asemenea, foarte probabil, vorbim de situaţii în care acele persoane erau fie în perioada de incubaţie la momentul vaccinării, fie au fost în faza de infecţie asimptomatică sau au fost expuse ulterior momentului vaccinării, având în vedere că perioada de incubaţie pentru infecţia cu SARS-CovV-2 este cuprinsă între două şi 14 zile", a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă. Valeriu Gheorghiţă a menţionat că 95% dintre aceste persoane au fost vaccinate cu serul produs de compania Pfizer-BioNTech, 4,6% – cu vaccinul produs de Moderna şi 0,4% – cu cel de la Oxford – AstraZeneca. Totodată, 1.052 de persoane dintre cele care au fost diagnosticate cu infecţie SARS-CoV-2 după administrarea primei doze s-au prezentat deja pentru efectuarea dozei de rapel. 172 de persoane au efectuat cea de-a doua doză în primele două săptămâni de la momentul vindecării infecţiei, iar restul de 880 de persoane au fost vaccinate după un interval de două săptămâni de la momentul vindecării infecţiei. Pe de altă parte, 446 de persoane, reprezentând 0,08% din totalul persoanelor vaccinate cu două doze, au avut un test pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în perioada 17 ianuarie – 21 februarie. Toate aceste persoane au fost vaccinate cu serul produs de compania Pfizer-BioNTech, având în vedere că acesta este în momentul de faţă singurul tip de vaccin cu care se face rapel. "Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze şi până la data confirmării infecţiei a fost de patru zile. Reamintesc faptul că beneficiile vaccinării ating valoarea maximă la cel puţin 7, 10, 14 zile, în funcţie de tipul vaccinului, după administrarea celei de-a doua doze. Iarăşi, accentuez importanţa respectării măsurilor de prevenţie, pentru că altfel putem să avem acel fals sentiment de siguranţă şi să ne expunem în diverse circumstanţe la infecţia cu SARS-CoV-2", a menţionat el. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)    Citeşte şi:   * VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Procesul de vaccinare pentru personalul din învăţământ va începe de miercuri   * VIDEO Valeriu Gheorghiţă: 6.341 de persoane care efectuează dializă, vaccinate anti-COVID cu prima doză    * VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Centre de vaccinare active pentru Pfizer şi Moderna – 414; pentru AstraZeneca – 192    * VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Stocul de vaccin de la Moderna este zero; miercuri ajung în ţară 79.000 de doze   * VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Reacţiile adverse la vaccinul AstraZeneca scad la cea de-a doua doză