Panica in oras

Se intampla acum

Câteva sute de persoane protestează în centrul capitalei împotriva restricţiilor anti-pandemie

Câteva sute de persoane participă, sâmbătă seara, la un protest împotriva restricţiilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19, manifestanţii adunându-se în Piaţa Universităţii şi apoi pornind în marş până la Piaţa Victoriei. Ei au început să se strângă lângă fântâna de la Piaţa Universităţii începând cu ora 16,00. Apelul pentru participarea la această acţiune a fost lansat prin reţelele de socializare, organizatorii anunţând că "va fi cel mai mare protest al ultimilor ani".   Foto: (c)  ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO   Manifestanţii au venit cu steaguri tricolore, vuvuzele, tigăi şi alte articole de veselă. Cei mai mulţi dintre ei nu au purtat masca de protecţie şi nu au păstrat distanţarea. Ei au scandat "Jos masca", "Libertate" şi au întins bannere cu mesaje cum ar fi "Jos cu teroriştii care ne conduc", "Nu vrem aer cu porţia", "Nepăsarea voastră aprinde România noastră". După ora 18,40 protestatarii au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, unde li s-a alăturat şi o coloană de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), printre care se află şi liderul acesteia, deputatul George Simion. Acţiunea de protest s-a desfăşurat fără incidente până la ora transmiterii acestei ştiri. Jandarmii le-au împărţit manifestanţilor pliante informative cu privire la necesitatea respectării regulilor de protecţie anti-COVID-19. Acţiuni de protest cu număr de participanţi mai redus au fost organizate sâmbătă seara şi în unele oraşe din ţară cum ar fi Constanţa, Cluj-Napoca şi Deva. AGERPRES / (A – autor: Marius Frăţilă, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)   *Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO