Panica in oras

Se intampla acum

Curtea Penală Internaţională a salutat o nouă etapă în relaţia cu Statele Unite

Curtea Penală Internaţională (CPI) a salutat decizia preşedintelui Joe Biden de a ridica sancţiunile impuse procurorului său de Donald Trump, afirmând că astfel se deschide o nouă etapă în relaţia cu Washingtonul, informează sîmbătă AFP. "În calitate de preşedinte al Adunării statelor părţi la Statutul de la Roma doresc să îmi exprim profunda satisfacţie pentru decizia luată astăzi de guvernul Statelor Unite de a (…) ridica sancţiunile nefericite împotriva procuroarei Curţii Penale Internaţionale", a declarat, într-un comunicat, Silvia Fernandez de Gurmendi. "Salut această decizie ce contribuie la întărirea activităţii Curţii şi, într-un sens mai general, la promovarea unei ordini internaţionale bazate pe norme", potrivit comunicatului. În septembrie, administraţia Trump a sancţionat-o pe procuroarea CPI Fatou Bensouda, alături de alţi oficiali, pentru că a decis să deschidă o anchetă cu privire la acuzaţiile de crime de război americane în Afganistan.     Foto: (c) EVA PLEVIER POOL/EPA CPI "a salutat întotdeauna participarea Statelor Unite" la lucrările sale, în pofida faptului că Washingtonul nu a ratificat Statutul de la Roma în 1998, prin care s-a creat CPI, a subliniat Fernandez de Gurmendi. "Sunt convinsă că această decizie marchează începutul unei noi etape a angajamentului nostru comun de a lupta împotriva impunităţii" pentru crimele de război, a adăugat ea. Silvia Fernandez de Gurmendi a menţionat că decizia administraţiei Biden "vine într-un moment fundamental în care Adunarea statelor părţi şi Curtea au demarat un amplu proces de revizuire pentru a îmbunătăţi sistemul Statutului de la Roma". În momentul anunţării ridicării sancţiunilor, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că adoptarea deciziei a fost încurajată de aceste reforme. Fatou Bensouda îşi încheie mandatul în iunie şi va fi înlocuită de avocatul britanic specializat în drepturile omului, Karim Khan. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * SUA: Donald Trump autorizează sancţiuni economice împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale   * SUA: Donald Trump autorizează sancţiuni economice împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale   * Pompeo denunţă ancheta ''nechibzuită'' a CPI în privinţa Afganistanului; investigaţia ar viza şi închisorilor secrete ale CIA   * TPI autorizează în apel deschiderea unei anchete pentru crime de război în Afganistan   * ONU: 72 de ţări au denunţat sancţiunile americane la adresa CPI   * UE îşi exprimă sprijinul pentru procuroarea CPI după sancţiunile SUA   Sursa foto: Silvia Fernandez de Gurmendi/Twitter